Fiecare parfum are o poveste și fiecare poveste are un parfum

Tags

, ,

Fie că vorbim despre un parfum bărbătesc, care ne amintește de el, fie că vorbim despre primul nostru parfum, ori parfumul care ne-a făcut remarcate într-o situație memorabilă, fie că ne referim la acel parfum „celebru” pentru care ne-am cheltuit economiile, fie că vorbim despre primul parfum primit cadou, ori de parfumul purtat doar o vară, incontestabil, fiecare parfum amintește de un om drag, de un moment important, de o bucurie, un eșec, o dezămagire, o dragoste.

Fiecare parfum trezește o poveste și fiecare poveste are parfumul său, fie amar, fie cel mai dulce de pe pământ.

Dacă mi-ar cere cineva sa fac un top, în ceea ce privește primul loc, nu aș sta pe gânduri, însă, pentru celelalte clasate, as avea nevoie de timp 🙂 .. În ceea ce mă privește, începuturile mă marchează, așa încât, parfumul meu preferat are savoarea celui mai frumos început al meu. Nu, nu are legatura cu un el 🙂), ci fac referire la Continue reading

Blahblauri

Lumea asta în care ne învârtim cu toții are temelia formată doar din speranțe, visuri, dorințe, căutări,  așteptări blahblah.

Visăm toți ce nu putem palpa, ce ni se pare că nu putem avea vreodată, ne proiectăm utopii care mai de care mai „mișto” și, uite-așa, ne lăsăm purtați de valurile imaginației și ne rostogolim într-o lume pe al cărei „sistem” cei mai mulți dintre noi nu îl înțeleg. Ne pierdem.

Unii fac cărări cu sufletul, căutând dragostea supremă, alții fac compromisuri până la sânge ca să defileze cu acea cariera de vis, unii caută echilibrul, altora nu le pasă.

Ne ascundem tristețile, durerile, mâhnirile, depresiile în spatele unor zâmbete insipide, citim slovele altora, ni se pare că ne identificăm cu acestea, învățăm și dăm greș la primul test.

Pierdem nopți cu lamentări inutile, frământări fără rezultat și gânduri – rar – materializate, încălcând orice termen-limită impus, la un moment dat. Picăm propriile teste și mergem mai departe. Lăsăm să ne inunde îndoieli pe care le acceptăm și tolerăm o vreme ca pe o boală căreia, precis, îî vom găsi leac. Mbene…

De cele mai multe ori, suntem superficiali; avem impresia că viața are o datorie față de noi și așteptăm, în zadar, nefăcând lucrurile până la capăt și, surpriză, tot viața are metode magice de a ne șterge rapid iluziile de pe tabloul acela conturat cu entuziasm.  Și, voila, rămânem cu lecții-urme ale dezamăgirii într-o lume în ale cărei sensuri ne rătăcim, astfel, cu ușurință.

Ne înspăimântă avântul saltului și Continue reading

Droguri și altele

Din incidente cu urmări dramatice, aflăm câte ceva.

Traficanții de droguri au marfă proastă, în zilele noastre, doar niște prafuri care arată dubios. Slabi. N-au descoperit nici acum care sunt realele stupefiante ale existenței noastre șubrede.

Sunt filme, cărți, locuri, mirosuri, imagini… Oameni. A căror absență te aruncă în sevraj. Pot fi chiar vorbe, fără de care nu poți funcționa, ori zâmbetul acela de care ai nevoie în doze însemnate, ajungând, în faza critică, până la… zilnic.

Sunt obiceiuri pe care, dacă nu le practici, observi că trezești ura față de semeni.

Mai e iubirea. Care îți alimentează, de fapt, întreaga existență, care omoară orice microb, care te plimbă cu grație de la agonie la extaz, te zguduie, uneori, din temelii, ca să te construiască, alteori, bucată cu bucată. Numai ca să te dărâme, iar, fără regret. Dar rămâne.

Din episoade cu urmări ce pot fi fatale, tot descoperi câte ceva… De exemplu, că nu te primește nimeni la dezintoxicare; te pot trimite, eventual, subtil la Dermatologie, observând că ți-ai mușcat buzele până la hemoragii inestetice. Nu îți bagă nimeni perfuzii să-ți hrănească dorul și nici nu îți dă pastile pentru uitare. Nici plasturi antidepresivi, măcar Continue reading

Despre dragoste. La alt nivel

Tags

, ,

„The phone lights up again. That’s good, and it is with you.”

14716223_923941871070569_3145188511934977026_n

E dificil să spui două vorbe despre un film care transmite atât de multe…

La corrispondenza este despre puterea dragostei, a emoției, trăirii, simțirii, pasiunii, puterea dorinței de a trece chiar și de ultima barieră: moartea.

Filmul prezintă remarcabila poveste a profesorului Ed Phoerum (Jeremy Irons), căsătorit, care este constrâns să stea departe de femeia pe care o iubește nebunește, mult mai tânără decât el, Amy Ryan (Olga Kurylenko). Astronomul Phoerum se folosește de diverse modalități de comunicare (mesaje text, colete sau clipuri video) astfel încât să păstreze vie scânteia iubirii ce îi leagă, lucru ce îi reușește cu desăvârșire.

La un moment dat, însă Continue reading

Din urmă, înainte…

Când vrei să lași totul în urmă, riști să rămâi – primul – acolo.

Până constați că singura opțiune sănătoasă este să îți faci bagajul (cu TOT  ce voiai să lași în spate) și să mergi înainte.

Și o faci.

book-girl-past-photography-favim-com-601848

Ne atașăm de lucruri, locuri, povești, momente, trăiri, amintiri, iubiri, gânduri, umbre din trecut, ne atașăm de oameni. Nepotriviți.

Rămânem agățați inutil de tot ceea ce ne-a făcut bine la un moment dat, de orice ne-a ținut zâmbetul treaz înainte de culcare, de orice ne-a încălzit sufletul când era mai frig, de tot ce ne-a topit inima când ne înghețau lacrimile pe obraji, de cuvintele ce ne țineau de urât, de brațele care ne țineau vii. De privirea aceea care ne era vitală.

Rămânem agățați de tot ce ne-a făcut bine și a trecut.

Rămânem, de fapt, ancorați într-o neliniște interioară frigorifică, până când Continue reading

Gânduri ascunse sub pernă

Nimeni nu doarme singur. Chiar și cu un singur gând, și tot nu adoarme singur. Dar sunt sigură că nu e numai unul… și nu mă refer la gândurile de peste zi: griji, probleme, responsabilități ce ne bat la ușă-n încă de dimineață, mail-uri lăsate-n stand-by, cămășile albe-necălcate, de exemplu.. și așa mai departe. Nu. Acestea nu țin de urât. Alte gânduri ne țin de cald când ne așezăm capul pe pernă. Când ne dezvelim sufletul, când ne simțim inima descoperită.

alone sad tumblr girl wallpapers (2)

Gândul la ultima bătălie pe care am pierdut-o cu dragostea, spre exemplu, sau la victoria împotriva dorului dezlănțuit seara trecută prin lacrimi care ne-au inundat obrajii ca niciodată.

Gândul la povești lăsate neterminate. Dar încheiate de la sine.

Gândul la răspunsuri pe care le așteptăm dar, în schimb, primim numai întrebări otrăvite care ne frământă elegant rațiunea. Și ne întristează.

Alt exemplu… Gândul la dragostea aia care ne țâșnește prin suflet, care ne face inima să vibreze, care ne taie respirația, care ne urcă și ne coboară cât am clipi. Și dorul acela care străpunge venele, dorința aia nebună, privirea care ne îngheață și ne topește, deopotrivă, brațele în care Continue reading