Nimeni nu doarme singur. Chiar și cu un singur gând, și tot nu adoarme singur. Dar sunt sigură că nu e numai unul… și nu mă refer la gândurile de peste zi: griji, probleme, responsabilități ce ne bat la ușă-n încă de dimineață, mail-uri lăsate-n stand-by, cămășile albe-necălcate, de exemplu.. și așa mai departe. Nu. Acestea nu țin de urât. Alte gânduri ne țin de cald când ne așezăm capul pe pernă. Când ne dezvelim sufletul, când ne simțim inima descoperită.

Gândul la ultima bătălie pe care am pierdut-o cu dragostea, spre exemplu, sau la victoria împotriva dorului dezlănțuit seara trecută prin lacrimi care ne-au inundat obrajii ca niciodată.

Gândul la povești lăsate neterminate. Dar încheiate de la sine.

Gândul la răspunsuri pe care le așteptăm dar, în schimb, primim numai întrebări otrăvite care ne frământă elegant rațiunea. Și ne întristează.

Alt exemplu… Gândul la dragostea aia care ne țâșnește prin suflet, care ne face inima să vibreze, care ne taie respirația, care ne urcă și ne coboară cât am clipi. Și dorul acela care străpunge venele, dorința aia nebună, privirea care ne îngheață și ne topește, deopotrivă, brațele în care Continue reading →

Când traversezi momente dificile, resimți singurătatea în cel mai cumplit mod.

Tot această stare, însă, îl întărește pe om, îl împinge pe culmi spre care nu tindea vreodată să ajungă. Are un mod ciudat de a o face. Îți amintește de feeling-ul acela ca „de la agonie la extaz”.

Te dărâmă, te aruncă undeva-jos, jos de tot, de unde nu crezi că ai să scapi vreodată, îți aruncă în fața ochilor numai ziduri, uși imposibil de deschis cu cheile tale, te îmbracă în negru, te înconjoară cu monștri dubioși ca balaurii din poveștile pe care le citeai în copilărie, îți udă obrajii cu cele mai amare lacrimi, îți îngreunează respirația, îți încarcă sufletul cu întrebări fără răspuns, îți îngheață inima. Îți încețoșează privirea, îți fură zâmbetul acela senin, îți umple mintea cu cele mai întunecate gânduri, îți distruge toți pașii făcuți până la un moment dat, te lasă fără resurse.

Vrei să-i scapi din mreje, să evadezi, să fugi, să nu mai simți, îți vine să urli, să strigi… Constați că Continue reading →

Când nu-mi place prezentul, îmi amintesc că am refugiul acesta. Și scriu. Și mi s-a tot spus că scriu trist. Păi, când mi-e bine, nu scriu. Nu cred că o face cineva.

Am mai zis, scriu când mi-e urât. 🙂

M-am gândit, mai devreme, să deschid folderul cu amintiri. Nu știu ce-mi veni. N-am zăbovit prea mult și am trecut prin fiecare, rapid, ca să rămân cu zâmbetul pe buze. Același zâmbet ca-n imagini.

De ce, de cele mai multe ori, când suntem fotografiați, zâmbim? Parcă vrem să transmitem doar că Continue reading →

Durerile din suflet nu se tratează cu o mare dragoste, cu muncă,  oameni sau cu povești. Poate doar cu timpul să se vindece.

Când înaintezi pe o direcție greșită, nu ești decât cel mai mare dușman al tău. Îți pui piedică la toate lucrurile frumoase pe care le poți trăi. Avansezi în întuneric cu îndoieli, gânduri ucigătoare și suferințe. Zdrobit de supliciu, sfâșiat de povești, pici în capcane ale unor monștri deghizați în ce e mai frumos, purtând zâmbete înșelătoare. Și te lași pradă lor.

Uiți să scoți la lumină cele mai ambițioase visuri. Îți pierzi Continue reading →