As fi revenit cu un text.

Am incercat, insa, oricat de plin de trairi ar fi parut, nu ar fi reflectat nici 27% din tot ce am strans si strang in suflet in prezentul asta… perfect.

Pe curand, cu mai mult zambet!

M.

Lumea asta în care ne învârtim cu toții are temelia formată doar din speranțe, visuri, dorințe, căutări,  așteptări blahblah.

Visăm toți ce nu putem palpa, ce ni se pare că nu putem avea vreodată, ne proiectăm utopii care mai de care mai „mișto” și, uite-așa, ne lăsăm purtați de valurile imaginației și ne rostogolim într-o lume pe al cărei „sistem” cei mai mulți dintre noi nu îl înțeleg. Ne pierdem.

Unii fac cărări cu sufletul, căutând dragostea supremă, alții fac compromisuri până la sânge ca să defileze cu acea cariera de vis, unii caută echilibrul, altora nu le pasă.

Ne ascundem tristețile, durerile, mâhnirile, depresiile în spatele unor zâmbete insipide, citim slovele altora, ni se pare că ne identificăm cu acestea, învățăm și dăm greș la primul test.

Pierdem nopți cu lamentări inutile, frământări fără rezultat și gânduri – rar – materializate, încălcând orice termen-limită impus, la un moment dat. Picăm propriile teste și mergem mai departe. Lăsăm să ne inunde îndoieli pe care le acceptăm și tolerăm o vreme ca pe o boală căreia, precis, îî vom găsi leac. Mbene…

De cele mai multe ori, suntem superficiali; avem impresia că viața are o datorie față de noi și așteptăm, în zadar, nefăcând lucrurile până la capăt și, surpriză, tot viața are metode magice de a ne șterge rapid iluziile de pe tabloul acela conturat cu entuziasm.  Și, voila, rămânem cu lecții-urme ale dezamăgirii într-o lume în ale cărei sensuri ne rătăcim, astfel, cu ușurință.

Ne înspăimântă avântul saltului și Continue reading →

Din incidente cu urmări dramatice, aflăm câte ceva.

Traficanții de droguri au marfă proastă, în zilele noastre, doar niște prafuri care arată dubios. Slabi. N-au descoperit nici acum care sunt realele stupefiante ale existenței noastre șubrede.

Sunt filme, cărți, locuri, mirosuri, imagini… Oameni. A căror absență te aruncă în sevraj. Pot fi chiar vorbe, fără de care nu poți funcționa, ori zâmbetul acela de care ai nevoie în doze însemnate, ajungând, în faza critică, până la… zilnic.

Sunt obiceiuri pe care, dacă nu le practici, observi că trezești ura față de semeni.

Mai e iubirea. Care îți alimentează, de fapt, întreaga existență, care omoară orice microb, care te plimbă cu grație de la agonie la extaz, te zguduie, uneori, din temelii, ca să te construiască, alteori, bucată cu bucată. Numai ca să te dărâme, iar, fără regret. Dar rămâne.

Din episoade cu urmări ce pot fi fatale, tot descoperi câte ceva… De exemplu, că nu te primește nimeni la dezintoxicare; te pot trimite, eventual, subtil la Dermatologie, observând că ți-ai mușcat buzele până la hemoragii inestetice. Nu îți bagă nimeni perfuzii să-ți hrănească dorul și nici nu îți dă pastile pentru uitare. Nici plasturi antidepresivi, măcar Continue reading →

Când vrei să lași totul în urmă, riști să rămâi – primul – acolo.

Până constați că singura opțiune sănătoasă este să îți faci bagajul (cu TOT  ce voiai să lași în spate) și să mergi înainte.

Și o faci.

Ne atașăm de lucruri, locuri, povești, momente, trăiri, amintiri, iubiri, gânduri, umbre din trecut, ne atașăm de oameni. Nepotriviți.

Rămânem agățați inutil de tot ceea ce ne-a făcut bine la un moment dat, de orice ne-a ținut zâmbetul treaz înainte de culcare, de orice ne-a încălzit sufletul când era mai frig, de tot ce ne-a topit inima când ne înghețau lacrimile pe obraji, de cuvintele ce ne țineau de urât, de brațele care ne țineau vii. De privirea aceea care ne era vitală.

Rămânem agățați de tot ce ne-a făcut bine și a trecut.

Rămânem, de fapt, ancorați într-o neliniște interioară frigorifică, până când Continue reading →

Nimeni nu doarme singur. Chiar și cu un singur gând, și tot nu adoarme singur. Dar sunt sigură că nu e numai unul… și nu mă refer la gândurile de peste zi: griji, probleme, responsabilități ce ne bat la ușă-n încă de dimineață, mail-uri lăsate-n stand-by, cămășile albe-necălcate, de exemplu.. și așa mai departe. Nu. Acestea nu țin de urât. Alte gânduri ne țin de cald când ne așezăm capul pe pernă. Când ne dezvelim sufletul, când ne simțim inima descoperită.

Gândul la ultima bătălie pe care am pierdut-o cu dragostea, spre exemplu, sau la victoria împotriva dorului dezlănțuit seara trecută prin lacrimi care ne-au inundat obrajii ca niciodată.

Gândul la povești lăsate neterminate. Dar încheiate de la sine.

Gândul la răspunsuri pe care le așteptăm dar, în schimb, primim numai întrebări otrăvite care ne frământă elegant rațiunea. Și ne întristează.

Alt exemplu… Gândul la dragostea aia care ne țâșnește prin suflet, care ne face inima să vibreze, care ne taie respirația, care ne urcă și ne coboară cât am clipi. Și dorul acela care străpunge venele, dorința aia nebună, privirea care ne îngheață și ne topește, deopotrivă, brațele în care Continue reading →

Când traversezi momente dificile, resimți singurătatea în cel mai cumplit mod.

Tot această stare, însă, îl întărește pe om, îl împinge pe culmi spre care nu tindea vreodată să ajungă. Are un mod ciudat de a o face. Îți amintește de feeling-ul acela ca „de la agonie la extaz”.

Te dărâmă, te aruncă undeva-jos, jos de tot, de unde nu crezi că ai să scapi vreodată, îți aruncă în fața ochilor numai ziduri, uși imposibil de deschis cu cheile tale, te îmbracă în negru, te înconjoară cu monștri dubioși ca balaurii din poveștile pe care le citeai în copilărie, îți udă obrajii cu cele mai amare lacrimi, îți îngreunează respirația, îți încarcă sufletul cu întrebări fără răspuns, îți îngheață inima. Îți încețoșează privirea, îți fură zâmbetul acela senin, îți umple mintea cu cele mai întunecate gânduri, îți distruge toți pașii făcuți până la un moment dat, te lasă fără resurse.

Vrei să-i scapi din mreje, să evadezi, să fugi, să nu mai simți, îți vine să urli, să strigi… Constați că Continue reading →