Prin dependență aș defini relația dintre nou-născut și mamă, pentru că are nevoie vitală de cea care l-a purtat în pântec, nevoie de hrană și îngrijirile esențiale pentru supraviețuire. Atât. Alt fel de dependență nu recunosc. Nu, dragile mele! Nu cred în așa numita dependență emoțională, afectivă sau cum s-o mai numi diagnosticul pe care ți-l dai când crezi că nu poți trăi fără el, că nu vezi viața fără el, că nu poți să mergi mai departe și de aceea preferi să te complaci în situații care mai mult te apasă. Fără să realizezi măcar asta. Dacă ai ajuns în acel punct, ți-ai pierdut iubirea, respectul față de tine, încrederea în tine, stima de sine, principii, convingeri, ți-ai pierdut puțin și din rațiune, te-ai cam pierdut pe tine. L-ai așezat rapid, dar elegant pe un piedestal și ai impresia că fără el nu se poate. Păi, să vezi ce se poate!

Oamenii vin și pleacă. Rămân doar cei care trebuie. Dependența, pe care tu ți-o imaginezi, nu e decât un handicap în evoluția ta personală. Și profesională. Pentru că te lasă fără de resurse.

Într-adevăr, e dureros să devii invizibil pentru cel de lângă tine, să existe probleme dificil sau imposibil de depășit, dar asta nu înseamnă că trebuie să te încăpățânezi sa tragi de o relație în care tu nu contezi, nu înseamnă că trebuie să fii dispusă să mergi până la capătul lumii pentru el ori să renunți la tine de dragul lui sau, pur și simplu, al relației. Never! Când lucrurile se schimbă, când se încearcă în zadar, când compromisul e pastila de dimineață, la prânz și seara, când vezi că totul se îndreaptă pe un drum greșit, într-o direcție în care nu te regăsești, cu situații cu care nu te mai identifici, gândește-te la tine! Și pune punct! Și gândește-te, din nou, la tine! În loc să simți singurătate, tristețe, în loc să te simți nefericită, fără valoare, mai bine ia o pauză, detașează-te, privește lucrurile dintr-o altă perspectivă (oricare, în afară de „nu se poate fără el” e bună), gândește-te la omul care ești, care ai fost și vrei să devii. Și te ridici, te aduni, te focusezi pe ceea ce ai de făcut pentru evoluția  ta personală și profesională.

Și înveți ca data viitoare să nu mai faci dintr-o relație, nucleul existenței tale, uitând de tine, ignorându-i pe ceilalți și, totodată, neglijându-ți viața profesională, pentru că te riști pe tine, îți riști sufletul și mintea.   Apropos! Să fim realiste… În cazul lor, dragostea e planificată abia după ascensiunea socială și cea  profesională iar la noi, în cele mai multe cazuri, constituie prioritatea 0. Așa că, wake up, ladies!!! Convingerea că „odată cu venirea bărbatului vieții, se vor rezolva toate”, trebuie anihilată. 😀

Dependența asta face din ce în ce mai multe victime în zilele noastre. De „drăguțele” care depind material de un bărbat… spun doar că e sub demnitatea unui omnormal să ajungă în acel punct.

M.

P.S. Înțeleg perfect NEVOIA de iubire, atenție, afecțiune, protecție, siguranță.