Nimeni nu doarme singur. Chiar și cu un singur gând, și tot nu adoarme singur. Dar sunt sigură că nu e numai unul… și nu mă refer la gândurile de peste zi: griji, probleme, responsabilități ce ne bat la ușă-n încă de dimineață, mail-uri lăsate-n stand-by, cămășile albe-necălcate, de exemplu.. și așa mai departe. Nu. Acestea nu țin de urât. Alte gânduri ne țin de cald când ne așezăm capul pe pernă. Când ne dezvelim sufletul, când ne simțim inima descoperită.

Gândul la ultima bătălie pe care am pierdut-o cu dragostea, spre exemplu, sau la victoria împotriva dorului dezlănțuit seara trecută prin lacrimi care ne-au inundat obrajii ca niciodată.

Gândul la povești lăsate neterminate. Dar încheiate de la sine.

Gândul la răspunsuri pe care le așteptăm dar, în schimb, primim numai întrebări otrăvite care ne frământă elegant rațiunea. Și ne întristează.

Alt exemplu… Gândul la dragostea aia care ne țâșnește prin suflet, care ne face inima să vibreze, care ne taie respirația, care ne urcă și ne coboară cât am clipi. Și dorul acela care străpunge venele, dorința aia nebună, privirea care ne îngheață și ne topește, deopotrivă, brațele în care ne cuibărim și fâstâcim și  din care n-am pleca pentru nimic în lume, zâmbetul acela care a insistat să-i scape, bucuria cu care savurăm fiecare moment, scânteile acelea care licăresc încontinuu și par că nu se vor stinge vreodată…

Gândul la omul acela. Și atât.

Și nimeni nu adoarme singur.

 

Noapte bună,

M.