Unii iubesc sărutările, alții mângâierile, unii se topesc când se alintă, alții adoră cuvintele, unii tresar pentru șoapte, alții se dau în vânt după atingeri, unii schimbă priviri, alții ar renunța la tot pentru o strângere de mână din partea acelui om sau, pur și simplu, pentru numai un moment împreună; unii trăiesc pentru amintiri, alții preferă, veșnic, zâmbetele furate.

Cu toții avem trăiri, sentimente, senzații, pasiuni, gânduri. Ascunse.

Eu, una, iubesc îmbrățișările! De la cele de dimineață, cele nocturne, cele furate, cele de bun găsit, de revedere, de rămas-bun, de adio… De la cele autentice, de la cele mai calde, lungi, tandre, spontane, puternice, intense, pătimașe, profunde, complete, sincere, pline de dragoste, dor, mister, dorințe, emoții, până la cele mai amare, frânte, cele care umezesc ochii, cele care împrăștie amintiri, care risipesc gânduri, care macină sufletul, ard inima, pătrund mintea, cele care aștern întunericul după despărțire.

Mă rețin, mă topesc, mă învăluie, mă liniștesc, mă conțin. Unele mă chinuie.

Îmbrățișările îmi par cele mai expresive manifestări ale sufletului, parcă, sunt chiar limbajul sufletelor. Noastre. Pentru câteva clipe, parcă își transmit că încă sunt acolo, cum erau odată, reîntregind un univers prăfuit. De noi. Îmbrățișarea unifică părți uitate, frânturi desprinse din noi.

 

M.