Ador să stau de vorbă cu oameni deștepți. Și când spun „deștepți”, nu mă refer la aceia cu șapte doctorate, n diplome etc. Nu (pentru că degeaba are o persoană cea mai înaltă funcție, degeaba are toți banii din galaxie, degeaba are șapte doctorate, după cum am zis, dacă nu știe să fie OM). Mă refer la acei oameni care au o anumită experiență de viață, care au trăit și văzut multe în anii de viață, care au greșit și au învățat să nu repete povestea, oameni care au ajuns sus dar care au pornit de unde alții nu s-ar vedea vreodată, care nu au uitat cine au fost, oameni educați, care știu ce înseamnă moralitatea, oameni care nu se vând, oameni care ajută, care se fac remarcați prin modestie, oameni care știu să vorbească și cu un homeless, și cu președintele. Oameni de la care am ce învăța.

Eh, și când întâlnesc astfel de oameni, ma dezgustă și mai tare „cei mici”, care se plasează ei în centrul universului și-și dau cea mai mare importanță, aceia care, de fapt, nu dovedesc nimic, care nu exprimă nimic, care încearcă să pară ceea ce nu sunt, care epatează prin lucruri ieftine, ca: tupeu, obrăznicie, sfidare, răutate, invidie, ipocrizie, snobism, prostie. Multă prostie.

Din păcate, aceștia din urmă sunt mulți.. din fericire, există și oameni valoroși, pe care nu trebuie să-i lăsăm să treacă pe lângă noi fără să „furăm” din caracterul lor frumos și echilibrat.

 

M.