Prin dependență aș defini relația dintre nou-născut și mamă, pentru că are nevoie vitală de cea care l-a purtat în pântec, nevoie de hrană și îngrijirile esențiale pentru supraviețuire. Atât. Alt fel de dependență nu recunosc. Nu, dragile mele! Nu cred în așa numita dependență emoțională, afectivă sau cum s-o mai numi diagnosticul pe care ți-l dai când crezi că nu poți trăi fără el, că nu vezi viața fără el, că nu poți să mergi mai departe și de aceea preferi să te complaci în situații care mai mult te apasă. Fără să realizezi măcar asta. Dacă ai ajuns în acel punct, ți-ai pierdut iubirea, respectul față de tine, încrederea în tine, stima de sine, principii, convingeri, ți-ai pierdut puțin și din rațiune, te-ai cam pierdut pe tine. L-ai așezat rapid, dar elegant pe un piedestal și ai impresia că fără el nu se poate. Păi, să vezi ce se poate!

Oamenii vin și pleacă. Rămân doar cei care trebuie. Dependența, pe care tu ți-o imaginezi, nu e decât un handicap în evoluția ta personală. Și profesională. Pentru că te lasă fără de resurse. Continue reading →