Am lipsit puțin dar revin cu tot sufletul. De această dată, vreau să mulțumesc tuturor pentru cuvintele, pentru opiniile și pentru gândurile frumoase pe care mi le-ați transmis după vizita pe aceste coli online. Nu e puțin lucru când știu și văd că m-au „vizitat” oamenii aceia deștepți de care vorbeam la început. Acelora vreau să le mulțumesc în mod special! În al doilea rând, vreau să mulțumesc și celor care vin aici din curiozitate, celor care au ajuns întâmplător și au rămas, vreau să mulțumesc și celor care dau click doar să vadă „ce mai fac”, „ce mai zic” sau verifică de câteva ori, zilnic, pagina pentru că în realitate „ne-am uitat”;). De asemenea, mulțumesc celor care vin să vadă „ce-a mai debitat Maria”, dau ochii peste cap dar continuă să citească numai ca să aibă ce bârfi. Sunt puține, le număr pe degetele de la o mână (vă știiiiiuuuuu!!!), dar nu trebuie să uităm pe nimeni. 🙂

Aici nu e loc de bârfă, invidii, nervi, frustrări sau răutăți.

În fine… dacă încă ești aici, înseamnă că știi cine sunt sau, cel puțin, ai impresia că mă cunoști. De ce sau cum de mi-am făcut blog? Ce-mi veni? Ce-i drept, nu am un răspuns clar la asta. Așa am avut chef. E un soi de proprietate online, un spațiu propriu, un refugiu unde îmi este permis orice-mi trece prin minte și suflet (Ha! De când îmi doream asta :)), un fel de jurnal online, un fel de exhibiționism sufletesc din care poți să mă cunoști (puțin). Cum am mai spus, o înșiruire de gânduri, idei, opinii, sentimente, trăiri. O îndrăzneală, pe care mi-o asum. Ah! O să mai dai peste mici prostii care pentru mine contează. Poate și pentru tine, dacă ai ajuns până aici.

Mă repet dar vreau să subliniez celor care critică (mă refer la cele care intră să vadă „ce-a mai debitat Maria”) faptul că nu scriu pentru că vreau să devin vreo „marebloggeriță”, nu folosesc cuvinte mari, nu vreau să scriu romane.

Pe mariacuzambete pot să-mi dau cu părerea, pot să folosesc cuvinte din jargon, pot să fiu și acidă, poate sarcastică, pot să mă exprim liber, pot să șterg vreun comentariu care-mi pare nelalocul lui, fără părere de rău, fără să fiu drăguță și să las că „așa e frumos”.

De ce mariacuzambete? Pentru că Google-ul, drăguțul, numai așa mi-a permis „next step”. Altă variantă n-a primit. Știa el ceva. Oricum, cu zâmbete mai îndulcim realitatea în care trăim.

Tot cu zâmbet,

Maria 🙂